Ford anunță lansarea „celui mai avansat SUV din istoria companiei”

0
996

Ford a prezentat în această săptămână o nouă variantă a SUV-ului Edge despre care oficialii spun că este „cel mai avansat SUV din punct de vedere tehnologic din istoria companiei”.

Detaliile oferite de cei de la Ford  arată o gamă largă de sisteme de asistenţă a şoferului care se bazează pe camere şi pe senzori şi au rolul de a transforma fiecare călătorie într-una mai confortabilă şi mai puţin stresantă. Odată cu noul Edge intră pe piaţă şi o versiune Bi-Turbo a motorului diesel Ford EcoBlue de 2.0 litri care,  împreună cu o transmisie automată cu opt trepte asigură un şofat fără efort.

Dezvăluit în versiunea sportivă ST-Line, noul Edge iese în evidenţă prin zonele frontale şi posterioare redesenate, prin grila masivă de tip fagure, prin elementele suplimentare – inclusiv pragurile evazate – vopsite în culoarea caroseriei, şi prin jantele din aluminiu standard de 20 de inci

„Clienţii europeni migrează către SUV-uri în număr din ce în ce mai mare, iar gama noastră de modele se pliază perfect pe dorinţele acestora. Cu noile tehnologii care-i ajută pe clienţi să facă faţă în traficul aglomerat şi să ruleze în confort absolut cu ajutorul rafinatului şi eficientului motor diesel EcoBlue de 2.0 litri şi al transmisiei automate cu opt trepte, noul Edge este cel mai convingător SUV Ford din istorie”, a declarat Roelant de Waard, vicepreşedinte Marketing, Vânzări şi Service în cadrul Ford Europa.

Noul Ford Edge introduce în Europa trei noi tehnologii Fde asistenţă a şoferului.Sistemul de frânare post-coliziune ajută la reducerea efectelor unei potenţiale coliziuni secundare prin aplicarea unei presiuni moderate asupra frânelor atunci când este detectată o coliziune iniţială. Încetinirea vehiculului are potenţialul de a limita leziunile pasagerilor şi daunelor asupra maşinii. Asistenţa suplimentară în coloana de direcţie la evitarea obstacolelor îi ajută pe şoferi să vireze pe lângă vehiculele oprite sau care rulează cu viteză redusă pentru a evita coliziunile.

Conceput pentru a opera la viteze de oraş sau de autostradă, sistemul foloseşte un radar şi o cameră pentru a detecta vehiculele oprite sau lente din faţa maşinii şi oferă sprijin prin impuls asupra volanului pentru evitarea unui accident dacă coliziunea este considerată iminentă. Tempomatul Adaptiv cu Oprire-Pornire şi Fixare pe centrul benzii de rulare ajută vehiculul să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de maşinile din faţă şi reduce stresul în timpul drumurilor lungi în trafic uşor păstrând vehiculul pe centrul benzii de rulare.

Interior conectat

Un panou de încărcare wireless disponibil opţional şi ascuns în compartimentul frontal de pe consola centrală oferă acum încărcare fără cablu pentru aparatele compatibile, iar sistemul de comunicaţie şi infotainment Ford SYNC 3 – compatibil gratuit cu Apple CarPlay şi Android Auto™ – le oferă şoferilor posibilitatea de a controla telefoanele conectate, sistemul audio, navigaţia şi climatizarea cu ajutorul comenzilor vocale sau prin ecranul sensibil la atingere al unui monitor color de 8 inci.

Clienţii pot să-şi îmbunătăţească experienţa audio cu ajutorul noului sistem audio premium B&O Play, special reglat pentru noul Edge. Sistemul foloseşte un procesor de sunet digital cu 10 canale pentru a controla şi egaliza fiecare incintă acustică, asigurând o distribuţie uniformă a sunetului în habitaclu. Opţiunea surround pune la dispoziţia melomanilor o experienţă audio şi mai cuprinzătoare.

Noul Edge oferă, de asemenea, un instrumentar de bord 3D complet configurabil care le oferă şoferilor posibilitatea de a personaliza aşezarea şi forma vitezometrului, a turometrului şi a ecranelor cu informaţii legate de rulare. Ajustarea merge până la posibilitatea alegerii între 7 nuanţe diferite, menţinând în acelaşi timp un design elegant şi simplu. Tehnologiile suplimentare legate de confort includ un plafon panoramic pe întreaga lungime a acoperişului, scaune frontale încălzite şi aerisite, scaune posterioare încălzite şi volan încălzit.

Noul Edge le va fi oferit clienţilor europeni, pe lângă varianta sportivă ST-Line, în versiunea premium Vignale, în cea stilată Titanium sau în bogata echipare Trend.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here