Finanţele solicită studii de impact pentru o eventuală limitare a gradului de îndatorare a populaţiei

0
923

Ministerul Finanţelor Publice consideră că măsurile macroprudenţiale, respectiv limitele impuse gradului de îndatorare a populaţiei, trebuie implementate doar în urma unor studii de impact complet fundamentate, care să valideze faptul că procesele de consum şi investiţii dar şi creşterea economică nu sunt grav afectate, potrivit unui comunicat al ministerului.

Conform documentului, în cadrul discuţiilor avute în Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, Banca Naţională a României, în calitate de instituţie responsabilă cu analiza şi reglementarea condiţiilor de creditare a populaţiei, a prezentat aspecte referitoare la creşterea gradului de îndatorare a populaţiei, fără a propune limite privind gradul de îndatorare a populaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de credite acordate în monedă naţională sau valută.

În urma discuţiilor din cadrul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, s-a agreat ca Banca Naţională a României să efectueze un studiu detaliat privind gradul de îndatorare a populaţiei, urmând să prezinte informaţiile necesare pentru prevenirea creşterii excesive a creditării şi îndatorării populaţiei.

„Având în vedere calculele de impact ce urmează a fi prezentate, reprezentanţii Guvernului prin Ministerul Finanţelor Publice vor lua decizia optimă, având în vedere cadrul macroeconomic existent şi nevoia creşterii convergenţei reale cu ţările dezvoltate din Uniunea Europeană. Considerăm că măsurile macroprudenţiale trebuie implementate doar în urma unor studii de impact complet fundamentate, care să valideze faptul că procesele de consum şi investiţii dar şi creşterea economică nu sunt grav afectate”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here