Atenţie la cursul valutar calculat pentru venituri în Declaraţia Unică!

0
1137

Calcularea unor venituri obţinute în valută, cum ar fi cele din chirii sau cele realizate în străinătate, în vederea raportării acestora în Declaraţia Unică, presupune mai multe metode de conversie.

„Este necesară utilizarea mai multor metode de conversie a sumelor în valută. De exemplu, pentru veniturile realizate în străinătate se utilizează cursul mediu anual, iar pentru veniturile din chirii se poate utiliza un curs mediu lunar sau cursul din ziua precedentă depunerii declaraţiei”, a menţionat Emilian Duca, administratorul companiei Tax&Business Solutions.

Potrivit consultantului, Declaraţia Unică este dificil de completat datorită modificărilor aduse legislaţiei într-un timp foarte scurt.

Principalele dificultăţi constatate se referă la:

  • a) identificarea veniturilor care trebuie declarate şi a celor care nu mai trebuie declarate, aspect ce derivă din legislaţia anului 2017 a cărei complexitate influenţează modul de completare a primei părţi a declaraţiei;
  • b) utilizarea mai multor metode de conversie a sumelor în valută (de exemplu, venituri din străinătate – curs mediu anual, respectiv venituri din chirii – curs mediu lunar sau cursul din ziua precedentă depunerii declaraţiei), care generează un risc crescut de completare eronată a declaraţiei;
  • c) erori de funcţionare a pdf-ului inteligent, care fac necesară reluarea completării declaraţiei unice.

Click pentru a mări:

„Partea pozitivă este că prin includerea unor proceduri de validare riscul erorilor de completare este mai redus, prin comparative cu formularele anterioare”. De asemenea, sistemul de înregistrare pe SPV (spaţiul privat virtual) este destul de facil şi permite unui utilizator experimentat să recupereze parola sau elementele utilizate la înregistrare dacă acestea sunt pierdute”, a mai transmis Emilian Duca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here