Subiecte Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2019: După două zile de discuţii nu s-a schimbat nimic. Ministerul Educaţiei a publicat modele „tradiţionale” de subiecte

0
194

Ministerul Educaţiei a publicat, vineri, pe site, modele de subiecte pentru examenele de Bacalaurea şi Evaluare Naţională 2019, la scurt timp după ce profesorii, elevii şi părinţii au avut o discuţie cu ministrul interimar al Educaţiei, Rovana Plumb, privind introducerea grilelor.

Ministerul Educaţiei a publicat, vineri, pe site, subiectele pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională din 2019. Subiectele pot fi găsite accesând linkul http://subiecte.edu.ro/2019/.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, în perioada 27-31 mai 2019, candidaţii pot să se înscrie la prima sesiune a examenului de Bacalaureat.

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie). În zilele de 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă, la Limba şi literatura română, va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă este programată în data de 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului şi specializării se va desfăşura pe4 iulie.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/subiecte-bacalaureat-si-evaluare-nationala-2019-dupa-doua-zile-de-discutii-nu-s-a-schimbat-nimic-ministerul-educatiei-a-publicat-modele-traditionale-de-subiecte-17594052

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here