BNR lansează monede de aur, argint şi alamă, pe tema Centenarului

0
37

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint, o monedă din alamă pentru colecţionare şi, totodată, va pune în circulaţie o monedă aniversară din alamă, având ca temă 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Aversul monedei din aur redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Aversul monedei din argint redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Aversul monedei din alamă pentru colecţionare redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2018” şi litera „N”, într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

Aversul monedei din alamă pentru circulaţie redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Reversul comun tuturor monedelor (din aur, din argint şi din alamă) prezintă portretele lui Ştefan Cicio-Pop, Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş şi Iuliu Hossu, personalităţi care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri; inscripţia în arc de cerc ,,100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE” şi data evenimentului aniversat ,,1 DECEMBRIE 1918”.

Tirajul este de 200 monede din aur, 200 monede din argint, 5.000 monede din alamă de 50 bani pentru colecţionare, 1.000.000 monede din alamă de 50 bani pentru circulaţie.

Preţurile de vânzare sunt 7.615,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare; 330,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare; 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecţionare.

Monedele din aur, argint, alamă pentru colecţionare şi monedele de circulaţie cu caracter aniversar, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint şi a monedelor din alamă pentru colecţionare, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulaţie a monedelor de circulaţie cu caracter aniversar, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/bnr-lanseaza-monede-de-aur-argint-si-alama-pe-tema-centenarului-17692860

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here