Ministerul Finanțelor, un nou împrumut de la bănci

0
15

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi 22 Noiembrie, 300 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 75 de luni, la un randament mediu de 4,61% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris peste 661,4 milioane de lei de lei.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

Cât este împrumutul total planificat

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna octombrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 45 de milioane de lei.

Sursa: https://www.dcnews.ro/ministerul-finantelor-un-nou-imprumut-de-la-banci_624805.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here