Elveţienii au decis: Fermierii care lasă coarnele animalelor să crească nu vor primi subvenţii

0
21

Elveţienii au respins duminică iniţiativa unui fermier local care solicita subvenţii pentru crescătorii de animale care lăsau să crească coarnele vacilor şi caprelor lor, în loc să le înlăture cu un fier înroşit în foc, o procedură despre care criticii spun că provoacă suferinţă, informează Reuters.

Trei sferturi din vacile elveţiene, un simbol naţional şi o atracţie turistică, sunt lipsite de coarne. Animalele fără coarne sunt mai uşor de crescut, pentru că suferă mai puţine leziuni şi au nevoie de mai puţin spaţiu.

Iniţiativa de redare a „demnităţii animalelor” a fost condusă de fermierul Armin Capaul, care a declanşat o dezbatere naţională privind drepturile animalelor în urma unei campanii care a început acum nouă ani.

Dar campania nu a avut efectul scontat, aproape 55% dintre alegătorii elveţieni respingând propunerile prin referendum, a afirmat guvernul elveţian.

Ministrul economiei, Johann Schneider-Ammann, spune că rezultatul demonstrează că standardele privind bunăstarea animalelor sunt ridicate. „Politica agricolă elveţiană astăzi întruneşte în mare măsură aşteptările pentru bunăstarea animalelor”, a declarat el la o conferinţă de presă de la Berna.

Capaul a strâns peste 100.000 de semnături pentru a declanşa un vot la nivel naţional, după ani de lobby politic. Guvernul elveţian s-a opus propunerii lui Capaul de a acorda o subvenţie anuală de 190 de franci elveţieni (191,65 dolari SUA) pentru fiecare agricultor, ceea ce ar fi dus la redirecţionarea a 30 de milioane de franci din bugetul agricol anual de 3 miliarde de franci.

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/elvetienii-au-decis-fermierii-care-lasa-coarnele-animalelor-sa-creasca-nu-vor-primi-subventii-17702343

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here