Antreprenorii vor putea dezvolta afaceri într-un incubator, la Făgăraș

0
232

Antreprenorii care vor să înființeze afaceri noi în domeniul industriilor creative în municipiul Făgăraș vor avea la dispoziție un incubator de afaceri ce le va oferi spațiu fizic, pentru consultanță juridică și de afaceri, facilitându-le înființarea firmelor și sprijinind noile afaceri până la „absolvire“.

Contractul de finanțare nerambursabilă prin care se alocă 2,79 milioane lei fonduri europene, a fost semnat luni, 19.08.2019, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de către domnul Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș și de către domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Fondurile nerambursabile alocate provin din bugetul Regiunii Centru prevăzute pe Prioritatea de investiții 2.1B a Programului Operațional Regional 2014-2020, prioritate pe care s-au contractat deja două proiecte  și alte patru mai sunt în curs de evaluare.

„Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă principala sursă a economiei care asigură venituri pentru bugetul de stat și bugetele locale. Pe o piață competitivă și în continuă dezvoltare, sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri constituie o prioritate la nivelul Uniunii Europene, dar și o componentă esențială a strategiei naționale. Fiindcă societățile de tip start-up se confruntă cu prețuri mari pentru chirii și lipsa unui suport tehnic din partea unor specialiști care să le fie alături, aceste incubatoare reprezintă un sprijin ce vine cu soluții și prețuri reduse, cu experiență financiară și legislativă. Pentru aceste afaceri la început de drum, incubatorul le va oferi un mediu prielnic de dezvoltare, dar și șansa a de a discuta cu mentori sau alți antreprenori aflați la început de drum, ca ei,” a declarat Simion Crețu, Director general ADR Centru.

„Crearea incubatorului de afaceri va conduce la stimularea potențialului de dezvoltare și de viabilitate, ajutând întreprinderile mici și mijlocii să supraviețuiască, să crească în perioada de început, atunci când sunt cel mai vulnerabile. Înființarea Incubatorului de Afaceri în municipiul nostru, Făgăraș, va contribui la consolidarea poziției pe piață a companiilor locale prin sprijinirea dezvoltării cestora. Prin intermediul acestui structuri de afaceri vor fi stimulate inițiativele antreprenoriale locale având în vedere că incubatorul va oferi un mediu adecvat pentru educarea antreprenorilor și pentru îmbunătățirea abilitaților antreprenoriale ale acestora”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

Structura bugetului

Din valoarea totală a proiectului de 5.181.535 lei, suma de 2.793.871 lei este valoarea finanțării nerambursabile alocate (aproximativ: 601.608 euro). Diferența dintre cele două sume reprezintă cofinanțarea asigurată de către beneficiar pentru realizarea proiectului.

Unde se va realiza investiția

Incubatorul de afaceri Făgăraș va fi amplasat în zona de nord-est a municipiului Făgăraș, pe o suprafață de teren de 1.000 m. Incubatorul va fi localizat Ia aproximativ 60 minute distantă de căile rutiere și ferate, precum și față de municipiile Brașov și Sibiu — principalii poli ai industriilor creative din Regiunea Centru. Incubatorul de afaceri din Făgăraș va avea o accesibilitate mai bună decât poli mai dezvoltați, precum Brașov sau Sfântu Gheorghe față de infrastructura de transport din zona Sibiu.

Când se va finaliza proiectul

Până în 30.06.2022, beneficiarul proiectului estimează că se va finaliza construcția clădirii, care va oferi apoi infrastructura pentru toate serviciile suport necesare dezvoltării mediului antreprenorial din municipiu.

Ce se va realiza din fondurile proiectului

Clădirea propusă va fi amplasată în partea de nord a terenului, având un regim de înălțime de P+1. Noua clădire va fi compartimentată, spații utile funcționale extinse pe circa 600 mp, utilizați pentru deservirea a cel puţin 16 societăți comerciale nou înființate. Vor fi astfel create trei birouri open space pentru incubare, pre-incubare și co-working cu 40 de posturi de lucru. Se va compartimenta un birou administrativ ce va fi folosit de echipa de administrare pentru activitățile curente și pentru discuțiile cu firmele incubate sau vizitatori.

La finalul implementării proiectului, firmele vor mai avea Ia dispoziție o recepție, un spațiu dedicat pentru arhivă, grupuri sanitare, două săli pentru teleconferințe și un spațiu tehnic. Sala de mese din incinta clădirii va fi folosită de rezidenți pentru luat masa și pentru a  depozita alimente.

Alte două săli de conferințe vor fi folosite pentru organizarea de întâlniri și evenimente, de prezentări ale firmelor incubate, pentru organizarea de reuniuni de lucru restrânse între incubați și mentori, organizare ședințe, cursuri, întâlniri cu investitorii. Incubatorul de Afaceri Făgăraș va fi dotat și mobilat, oferind pentru utilizare următoarele echipamente: scaune, mese, dulapuri, laptopuri, imprimantă, proiector, aer condiționat, echipamente pentru teleconferințe, camera de servere.

Servicii oferite în cadrul incubatorului

În perioada de pre- și post-incubare se vor acorda diferite servicii firmelor incubate. În aceste etape vor fi disponibile celor incubați servicii administrative (recepție, secretariat, securitate, comunicare, curățenie, bufet etc), servicii profesionale de contabilitate, servicii profesionale juridice și legale, servicii de marketing și mentorat, consiliere managerială și planificarea afacerii, training pentru dezvoltarea competențelor, studii de piață, consultanță export, asistență IT și e-business etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here