Euro își continuă aprecierea lentă

0
166

Marți, euro a atins al cincilea record consecutiv, media lui urcând de la 4,8838 la 4,8849 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,883 – 4,889 lei, dar cotațiile minime au fost atins înainte de stabilirea cursului, semn că BNR urmărește cu atenție evoluția leului.

Deprecierea leului poate fi pusă pe ieșirile de capital speculativ, după o perioadă de câteva luni de investiții pe piețele emergente, care se reîntorc pe piețele americane, unde se așteaptă creșterea dobânzilor.

După o scădere pe piețele asiatice până la 1,1836 dolari, minimul ultimelor trei luni, euro a reînceput să câștige teren, urcând până la 1,1916 dolari, evoluție la care au contribuit și marcările de profit. Aceasta a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,1118 la 4,1036 lei.

Cursul monedei elvețiene a crescut de la 4,4060 la 4,4070 lei, în timp ce aceasta fluctua pe piețele internaționale în culoarul 1,108 – 1,112 franci/euro. Analiștii prognozează posibilitatea ca euro să urce până la 1,1325 dolari.

Media lirei sterline a urcat de la 5,6917 la 5,6953 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 223,8171 la 224,7611 lei, după ce uncia a crescut de la 1.688 la 1.710 dolari.

Piața monetară și-a găsit echilibrul în ceea ce privește lichiditatea, ceea ce a făcut ca indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să stagneze la 1,70%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,74% iar indicele la 12 luni la 1,75%.

Media monedei poloneze se aprecia de la 4,5903 la 4,5844 zloți/euro iar a celei maghiare de la 367,75 la 366,40 forinți/euro.

Cotațiile bitcoin se mențineau pe o pantă ascendentă pe platforma integratoare WorldCoinIndex unde creșteau la 51.900 – 54.500 dolari.

In opinia unei părți a analiștilor, actuala evoluție a monedelor digitale este expresia unor operațiuni speculative, alimentată de stimulii financiari la care recurg marile bănci centrale. În momentul în care se va decide creşterea dobânzilor interesul pentru criptomonede va dispare

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

  • Radu Georgescu
  • analist al pieței de capital

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here