Euro a trecut în piața valutară de 4,90 lei

0
259

Evoluția de luni a monedei naționale a fost influențată de majorarea cererii de valută din partea importatorilor, care pregătesc stocurile pentru perioada cumpărăturilor de Paște, sau a companiilor străine care își trimit profiturile către firmele-mamă dar și creșterea ieșirilor de capital speculativ care se îndreaptă către plasamentele în monedă americană.

După două ședințe de stagnare, cursul euro a crescut la începutul săptămânii de la 4,8869 la 4,8972 lei, al 9-lea maxim istoric înregistrat în martie.

Piața valutară s-a deschis la 4,887 lei dar a trecut rapid peste 4,89 lei pentru ca la jumătatea zilei să urce la 4,903 lei, cea mai mare depreciere zilnică din acest an.

Media monedei americane a crescut de la 4,1472 la 4,1570 lei, în timp ce fluctuațiile euro/dolar se limitau la culoarul 1,1764 – 1,1794 dolari.

Scăderea monedei unice se datorează apropierii sărbătoririi de către catolici a Paștelui, motiv pentru comercianții de valută să ia poziții de protecție. Evoluția rapidă a vaccinării din Statele Unite, comparativ cu ritmul dezamăgitor din Europa, a oferit un impuls suplimentar dolarului.

Moneda elvețiană fluctua între 1,104 și 1,108 franci/euro, iar media a crescut de la 4,4120 la 4,4321 lei.

Cursul lirei sterline a urcat de la 5,7147 la 5,7486 lei, evoluție datorată aprecierii ei la 1,1679 – 1,1757 euro.

Prețul gramului de aur a urcat ușor de la 230,1684 la 230,5418 lei. Creșterea s-a datorat aprecierii monedei americane în condițiile în care uncia stagna în piețele specializate la 1.724 – 1.730 dolari.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la începutul săptămânii la 1,67%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut a revenit de la 1,74 la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 1,75%.

Media monedei poloneze s-a depreciat la 4,6560 zloți/euro iar cea maghiară a fost stabilită la 362,72 forinți/euro.

Bitcoin s-a menținut pe o direcție ascendentă. După scăderea de joi  pe platforma integratoare WorldCoinIndex la aproape 50.500 dolari, moneda digitală a urcat luni la 54.900 – 58.300 dolari.

  • Radu Georgescu
  • analist al pieței de capital

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here