VIDEO Cum arată primul Mercedes S-Klasse electric. Autonomie de peste 700 de kilometri

0
800

Primul Mercedes S-Klasse electric va avea o autonomie de 770 de kilometri, depăşind alte modele electrice, aşa cum dă asigurări directorul general al grupului german Daimler AG, Ola Kallenius, într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, citat de Agerpres.

Mercedes EQS, noul sedan exclusiv electric, va genera „profituri”rezonabile” chiar de la lansare pentru că maşina beneficiază de tehnologie de vârf. Cu toate acestea, oficialii Daimler recunosc că profiturile sunt încă sub nivelul celor generate din vânzarea modelului S-Klasse, care este echipat cu motor cu ardere internă, din cauza costurilor mai ridicate ale componentelor pentru vehiculele electrice.

„Logica rămâne aceeaşi: segmentul de top promite cea mai bună marjă de profit”, a spus şeful Daimler, potrivit sursei citate.

Aşa arată Mercedes-Benz EQS în interior

Ola Kallenius a explicat că obiectivul Daimler este de a produce până în 2030 vehicule neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Grupul german îşi propune să atingă această ţintă mai repede decât s-a estimat.

„Acest obiectiv s-ar putea realiza mai devreme, ţinând cont de ritmul dinamic înregistrat în prezent”, a declarat şeful Daimler.

În 2020, grupul Daimler anunţa că toate cele peste 30 de fabrici ale sale de la nivel global vor ajunge neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2022.

Ţinta precedentă acoperea doar unităţile din Europa unde se produc maşini, vehicule comerciale, camioane şi baterii.

Daimler se va asigura că toate maşinile noi, metodele de producţie şi furnizorii vor lucra astfel încât să nu producă emisii de dioxid de carbon. Acest plan privind emisiile de carbon va fi realizat prin îmbunătăţirea semnificativă a eficienţei energetice, folosirea energiei eoliene, solare, a valurilor şi folosirea biogazului.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here