Publicitate
coresi
Ministerul Educaţiei, unul dintre cei mai mari angajatori de la stat, care are 354.000 de salariaţi, primeşte un buget de 30,8 miliarde de lei în 2019, conform proiectului de buget publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe. Finanţarea alocată educaţiei anul acesta este cu 47%, adică 9,8 miliarde de lei,...
 Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural. Sunt eligibile...
Toţi indicii ROBOR importanţi au revenit miercuri pe creştere, după o zi de stagnare, iar trei dintre aceştia au înregistrat un avans important, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu...
ANAF a pus în dezbatere publică o serie de proiecte de ordin al preşedintelui ANAF care modifică uele declaraţii, formulare şi proceduri privind TVA sau raportări anuale ale unor organziaţii. Un prin proiect priveşte modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.631/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului...
Clădirea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei“ Braşov, de pe strada Mihai Viteazul, va fi eficientizată energetic printr-o intervenţie complexă, estimată la 10,726 milioane de lei fără TVA. Contractul de lucrări a fost deja scos la licitaţie pe platforma electronică SICAP, iar ofertele pot fi întregistrate până la data...
Cozile pentru plata taxelor şi impozitelor au apărut marţi şi la Braşov, în prima zi în care s-au putut achita, mulţi oameni aşezându-se la rând de la ora 5.00. În două ore şi jumătate, 300 de persoane îşi plătiseră deja impozitele. Coada pentru plata taxelor şi impozitelor locale s-a format,...
Mihaela Triculescu, numită la conducerea ANAF după revocarea lui Ionuţ Mişa, a gestionat, în calitate de lichidator judiciar, mai multe dosare ale unor companii aflate în insolvenţă sau în faliment, cabinetul său de insolvenţă fiind implicat, conform just.ro, în 41 de dosare. Dosarele sunt pe rolul instanţelor din Dolj, Arad,...
Numărul de companii dizolvate a crescut în primele 11 luni ale anului trecut cu 13,94%, la 32.115 companii, faţă de 28.186 firme în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 6.289 firme...
De la 1 ianuarie 2019, toate statele membre aplică cinci măsuri antiabuz cu caracter juridic obligatoriu, care vizează principalele forme de evitare a obligaţiilor fiscale practicate de marile companii multinaţionale, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene. 1. Toate statele membre vor putea de-acum să impoziteze profiturile transferate în...
Industria financiară din România este profund îngrijorată de măsurile anunţate de Guvernul României precum şi de iniţiativele legislative aprobate de Camera Deputaţilor, arată un comunicat semnat de 12 organizaţii din domeniu. Introducerea unei astfel de taxe financiare şi aprobarea pachetului de trei legi privind plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a...