Maternitatea modernă la Braşov. Consiliul Judeţean a depus proiecte de 15 milioane de euro şi pentru alte spitale

Maternitatea modernă la Braşov. Consiliul Judeţean a depus proiecte de 15 milioane de euro şi pentru alte spitale
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri la Braşov, unde a participat la inaugurarea corpului modernizat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”, că a dorit să vadă „cum arată normalul”, apreciind investiţia drept una „absolut reuşită”.

„Sunt aici pentru că această maternitate este o investiţie a Ministerului Sănătăţii. Vă mărturisesc că am dorit să fie o întâlnire informală, nu am venit să tai o panglică, am venit doar să mă asigur că investiţia finalizată corespunde tuturor normelor; nu că m-aş pricepe în mod deosebit la norme, sunt alţii care o fac mult mai bine, dar pentru că am vrut să văd cum arată normalul şi vă rog pe dumneavoastră să arătaţi cum arată normalul. Şi când spun normalul, mă refer la tot ceea ce ar trebui să fie pentru fiecare mamă şi copil din această ţară. Nu spun vorbe mari şi nu vreau să fie un clişeu. Aţi văzut, este o investiţie absolut reuşită, este un succes al Ministerului Sănătăţii, cu finanţare şi este, cred, un mulţumesc pe care trebuie să-l aducem şi autorităţilor locale, Consiliului Judeţean, Primăriei, pentru că au înţeles că de fapt sănătatea este a tuturor, indiferent de culoarea politică. Am găsit aici o atmosferă caldă, o atmosferă normală, o atmosferă care vrea să fie un punct de pornire pentru ceea ce trebuie să facem pentru sănătatea din Braşov”, a subliniat Pintea.

Referitor la construcţia unui spital regional la Braşov, ministrul Sănătăţii a precizat că în memorandumul Guvernului aprobat în acest sens este cuprinsă o astfel de unitate sanitară şi pentru Braşov, pentru că este „absolută nevoie” de aceasta. Deocamdată lucrurile sunt demarate pentru spitalele regionale din Iaşi, Craiova şi Cluj, deoarece „sunt proiecte care sunt acum, ard, sunt fierbinţi, dar va fi şi la Braşov spital regional”, a dat asigurări Sorina Pintea.

Ministrul a adăugat că este nevoie şi de schimbarea mentalităţii în sistemul medical.

„Am început cu un lucru normal aici. Este nevoie de investiţii şi de schimbarea mentalităţii în sistemul medical şi cred că asta o să spun şi în continuare. Oricât de mulţi bani ai băga într-un sistem, dacă nu ştii să-i utilizezi, nu rezolvi nimic”, a punctat ministrul Sănătăţii.

Managerul Maternităţii din Braşov, dr. Valeria Badea, a declarat că odată cu reabilitarea maternităţii, actul medical se va desfăşura în condiţii logistice deosebite, la cele mai înalte standarde.

„Toată aparatura şi mobilierul sunt noi. A fost introdus echipamentul de unică folosinţă la naştere, pentru că este un act medical şi avem în vedere extinderea echipamentelor de unică folosinţă la toate actele chirurgicale. Pentru reabilitare, maternitatea a alocat din bugetul propriu un milion de lei, iar Consiliul Judeţean Braşov – 5,6 milioane de lei. Anual se nasc în Maternitatea Braşov 4.000 de copii, iar adresabilitatea la spitalul nostru rămâne crescută, fiind un spital regional, chiar dacă în municipiul reşedinţă s-au construit şi alte clinici private”, a declarat Badea.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, a explicat, la rândul său, că sunt depuse proiecte în valoare de 15 milioane de euro pentru investiţii şi în alte spitale din subordinea instituţiei, precizând totodată că şi celălalt corp al Maternităţii din Braşov, construit în 1987, va fi reabilitat în totalitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL