Guvernul a aprobat, joi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, eliminarea obligativităţii contribuabilului de a anexa la cererea de restituire a taxei auto a certificatului de înmatriculare.
De asemenea, nici cartea de identitate a maşinii nu va mai trebui să fie anexată pentru taxa auto.
„Au fost introduse măsuri prin care se introduc eşalonări la plata măsurilor fiscale şi restituirea taxei auto şi timbrului de mediu, în scopul simplificării acestor proceduri de restituire pe cale administrativă. Se elimină, aşadar, obligativitatea contribuabilului de a anexa la cererea de restituire a documentelor privind plata taxei certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii, pentru că organul fiscal are toate informaţiile respective, le poate verifica în baza de date proprii sau în baza de date la care are acces. În rest, termenii prevăzuţi în Ordonanţa 52/2017, respectiv data de 31 august 2018 până la care se poate depune cererea, acel termen rămâne în vigoare. Sunt alte modificări în ceea ce priveşte restituirea, sunt acolo anumite mici modificări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.
În acelaşi act normativ adoptat sunt prevăzute mai multe măsuri, precum reducerea accizei la motorină pentru transportatorii de mărfuri şi persoane cu 183,62 de lei pe mia de litri, respectiv cu 217,31 de lei pe tonă, dar şi posibilitatea ca microîntreprinderile să poată sponsoriza ONG-urile certificate ca fiind furnizori de servicii sociale.