BNR a crescut rata dobânzii de politică monetară

BNR a crescut rata dobânzii de politică monetară

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, în şedinţa de astăzi, a treia majorare a ratei dobânzii de politică monetară din acest an, la nivelul de 2,5% pe an de la 2,25% pe an, începând cu data de 8 mai 2018.

În plus, CA al BNR a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5%pe an de la 1,25% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,5% pe an de la 3,25% pe an, începând cu data de 8 mai 2018.

În schimb, Consiliul a păstrat nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, care este de 8%.

În ședința precedentă, cea din 4 aprilie, BNR a menținut dobânda de politică monetară la 2,25%, nivel stabilit începând cu 8 februarie.

Banca Centrală a României a început acest an în forță, crescând, în ianuarie, dobânda de politică monetară la 2% pe an, începând cu 9 ianuarie, de la nivelul de 1,75%, nivel stabilit în mai 2015.

Pentru aceste prime două creșteri de dobândă, BNR a fost criticată de liderii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, dar reprezentanții Băncii Centrale, inclusiv prin intermediul Guvernatorului Isărescu, a insistat că este principalul mod în care se poate stopa creșterea inflației.

În martie, rata anuală a inflației a ajuns la 4,95%, cel mai ridicat nivel din iunie 2013 încoace, în condițiile în care atunci era pe un trend de scădere. În plus, această creștere este puternică și semnificativă, după doi ani în care a fost în zona negativă.

Pentru a se lupta cu inflația, BNR a făcut operațiuni de drenare de lichiditate din piață în valoare de 42 de miliarde de lei, în aprilie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL