Cum reduci rata creditului fără să te judeci cu banca

Cum reduci rata creditului fără să te judeci cu banca

Numărul românilor care apelează la Centrul pentru Soluționarea Amiabilă a Litigiilor Bancare (CSALB) a crescut de peste patru ori față de anul trecut, iar numărul băncilor care acceptă negocierea s-a dublat în doar câteva luni. Există cazuri când soldul creditului a scăzut și cu peste 15.000 de euro.

Aproape 550 de debitori  s-au adresat, în prima jumătate a acestui an, CSALB pentru a încerca o negociere cu banca, a arătat, pentru Capital, Alexandru Păunescu, membru în Consiliul Director al CSALB şi director juridic al Băncii Naţionale a României(BNR).

Numărul cererilor primite de centru este de peste patru ori mai mare decât în primul semestru al anului trecut, când au existat doar 135 de astfel de solicitări.

Mai important, explică Păunescu, este că băncile au început să accepte solicitările debitorilor într-o proporţie mult mai mare decât o făceau anul trecut. „Dacă până în toamna anului trecut băncile refuzau 70% din cazuri, anul acesta procentul a scăzut la 30-35%. Avem inclusiv situaţii în care băncile au acceptat negocierea directă, fără ajutorul conciliatorilor noştri,  după ce debitorul s-a adresat CSALB. Băncile au început să trateze altfel consumatorii care vin la negociere prin Centru“, precizează directorul BNR.

 Conciliatorii CSALB au reuşit să obţină pentru debitorii nemulţumiţi de bancă reduceri semnificative ale costurilor. Recordul îl reprezintă o diminuare de 18.000 de euro soldului creditului, ca urmare a eliminării unor comisioane şi a reducerii dobânzii.

Potrivit lui Păunescu, sumele medii care au fost obţinute pentru consumatori se învârt în jurul a 10.000 de euro.  Oamenii vin la CSALB atât cu credite ipotecare cât şi cu credite de nevoi personale pe care nu le mai pot „duce“ din diverse motive, de obicei de natură socială cum ar fi pierderea locului de muncă, probleme de sănătate sau probleme în familie.

Am avut inclusiv cazuri legate de credite în franci elveţieni. Oamenii veneau setaţi pe fixarea unui anumuit nivel al cursului de schimb. Ori acest lucru este imposibil. În funcţie de ce criterii alegi cursul? În funcţie de cum bate vântul. Pentru ei am încercat să ne concentrăm pe obţinerea unui discount cât mai mare la sold“, spune Păunescu.

 Cel mai des apelează la CSALB bărbaţii cu vârsta între 25 şi 50 de ani, însă vârsta debitorilor care vin la Centru merge până la 70 de ani.

Cum ajungi la CSALB  şi de ce acte ai nevoie

Peste 80% din cazurile rezolvate de CSALB au fost operate online sau prin telefon, ceea ce înseamnă că nu este obligatorie nici „confruntarea“ directă dintre client şi bancă, şi nici măcar deplasarea clientului la sediul Centrului pentru a depune cererea. Totul se poate face online, AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL