Fondul cipriot de investiţii Secure Property Development & Investment (SPDI) a anunţat că a vândut spaţiul în care funcţionează magazinul Praktiker din Craiova cu câteva luni înainte ca brandul să se transforme definitiv în Brico Depot.
Ciprioţii au încasat 2,5 mil. euro, bani cash, pe spaţiul de 9.385 mp din Craiova. Preţul este cu aproape 60% mai mic decât cel pe care l-au plătit ei în 2016. Atunci, SPIDI plătea 6,1 mil. euro altui fond cipriot, Bluehouse Capital, care la rândul său plătise 10 mil. euro în 2011 oamenilor de afaceri ciprioţi Savva Stylianos şi Panayi Panayiotis, acţionari ai Omilos Investments.
Magazinul de bricolaj producea un venit operaţional net de circa 1 mil.euro pe an.
Reţeaua Praktiker a fost cumpărată anul trecut de britanicii de la Kingfisher. De la achiziţie au închis sau urmează să închidă şapte magazine. Cele 20 de magazine rămase vor fi transformate în Brico Depot până în primăvara anului viitor. Astfel, brandul Praktiker va dispărea de pe piaţă.
„Vânzarea este în linie cu strategia noastră de concentrare pe active generatoare de venituri din capitale ale Europei de Sud-Est. Vom continua să vindem activele care nu fac parte din această categorie“, a declarat Lambros Anagnostopoulos, CEO-ul SPDI.
La începutul acestui an, investitorul a anunţat că vrea să îşi vândă în timp cele 110 locuinţe din Bucureşti şi Sofia, majoritatea închiriate, pentru a-şi concentra investiţiile pe proprietăţi comerciale cu randamente mai mari din România şi Grecia. În primele două luni din acest an, compania a vândut nouă locuinţe din România şi Bulgaria la un preţ de circa 980.000 de euro, profitând de preţuri cu 10-15% mai mari faţă de cele obţinute anul trecut pe proprietăţi similare. Majoritatea apartamentelor deţinute de ciprioţi sunt amplasate în Bucureşti în ansamblurile rezidenţiale Doamna Ghica Plaza, Monaco Towers, Green Lake şi Blooming House şi au fost cumpărate înainte de criza economică.
Active vizate
În toamna anului trecut, investitorul cipriot şi-a anunţat intenţia de a plăti 8-9 mil. euro pentru achiziţia a jumătate din portofoliul de spaţii logistice pe care ciprioţii de la Helios Phoenix îl au în România.
Proprietăţile vizate sunt trei parcuri cu hale de depozitare, parte a reţelei Olympian Parks, amplasate în Timişoara, Braşov şi Bucureşti, evaluate la circa 50 mil. euro. Proiectele din Timişoara şi Braşov au fost dezvoltate de Helios Phoenix împreună cu GE Capital Real Estate cu scopul de a rămâne în proprietatea gigantului american General Electric, însă în 2013 au intrat în proprietatea integrală a Helios Phoenix, ca urmare a deciziei GE Real Estate de a se retrage din Europa de Est. În primăvara acestui an, Helios Phoenix a cumpărat încă un parc logistic în Popeşti Leordeni de la divizia imobiliară a Alpha Bank. În total, cele trei proiecte au o suprafaţă de circa 100.000 mp închiriată în totalitate şi aduc un venit net anual de 4,5 mil. euro, potrivit anunţului SPDI. Aceste parcuri vin şi cu un credit de circa 30 mil. euro.
Secure Property nu este la prima tranzacţie cu Helios Phoenix. În 2014, a cumpărat cu 12,6 mil. euro parcul logistic Innovations de lângă Bucureşti. Pentru a încheia tranzacţia, SPDI trebuie să obţină acordul băncii care are ipotecate cele trei parcuri, trebuie să finalizeze procesul de due diligence (verificarea juridică a proprietăţii) şi să obţină finanţare. Cumpărătorul a plătit deja un avans de 3,6 mil. euro către Helios Phoenix, iar pentru restul de 3,5-4 mil. euro se va împrumuta.
SPDI a mai anunţat că vânzătorul parcurilor Olympian intenţionează să continue extinderea celor trei proprietăţi, caz în care va avea întâietate la achiziţia spaţiului suplimentar.
În România, compania cipriotă mai deţine, pe lângă portofoliul rezidenţial, şi o parte din clădirea Delea Nouă Office Building (sediul ANCOM) şi clădirea de birouri EOS Business Park – sediul Danone – cumpărată de la familia Tănăsoiu pentru 5,85 mil. euro.