
O nouă boală face ravagii printre animale, de această data fiind vizate oile. „Scrapia” sau „boală oii nebune” a fost descoperită în 5 localități din județul Sibiu, iar 600 de oi vor fi sacrificate pentru a împiedică răspândirea acesteia.
Ioan Boariu, un cioban care a pierdut 92 de animale din această cauza, a declarat pentru Protv că în 30 de ani nu i s-a întâmplat niciodată să rămână fără animale, scrie Ziare.com.
Dumitru Dâncu, un alt cioban în a caruit stâna a ajuns boală, spune că acum trebuie să își ducă 180 de mioare la un abator din Hunerdoara. Medicii veterinari i-au spus să le sacrifice după ce unele dintre ele au început să se simtă rău.
„Nu mai aveau mersul că alealalte, de pe mers le cunoaștem. Că și când tremurau așa, rămâneau în urmă”, a explicat ciobanul Dâncu.
Alte 2.000 de oi sunt afectate la o fermă din Sovată, județul Mureș, iar focare au apărut și în Ludus. Specialiștii spun că boală nu are remediu și provoacă, în cele din urmă, decesul oilor bolnave. Singură soluție este sacrificarea mioarelor.
„Sacrificarea este soluția finală, în momentul în care apare o asemenea situație, iar decizia medicului veterinar este sfântă”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, referitor la această problemă.
Întrebat de o jurnalistă dacă totuși nu există o altă soluție, în contextul în care sute de mii de porci au fost uciși din cauza pestei porcine africane, iar acum vine rândul oilor, Daea a răspuns: „Haideți domnișoară, nu mai fiți atât de negativistă și atât de îngrijorata că nu am omorât porcii”.
Boala nu este transmisibilă la om, însă este interzis consumul cărnii de oaie bolnavă. Ciobanii care își sacrifică oile primesc de la abatoare între 3-4 lei, iar de la stat câte 250 de lei pentru fiecare mioară.
Sursa: https://www.wall-street.ro/articol/Agricultura/236040/dupa-porci-si-oile-sunt-afectate-de-o-boala-extrem-de-periculoasa-daea-ne-indeamna-sa-nu-fim-negativisti.html