Lira sterlină s-a prăbuşit, după seria de demisii din guvernul condus de Theresa May

Lira sterlină s-a prăbuşit, după seria de demisii din guvernul condus de Theresa May

Lira sterlină s-a prăbuşit joi, după seria de demisii din guvernul condus de Theresa May, care au pus la îndoială mult aşteptatul acord asupra Brexit la doar câteva ore după ce acesta a fost făcut public.

Lira a scăzut faţă de dolar şi s-a îndreptat spre cea mai mare scădere din an în raport cu euro după ce ministrul pentru Brexit Dominic Raab şi alţi demnitari au demisionat în semn de protest împotriva planului.

Traderii se tem acum că însăşi poziţia prim-ministrului May este ameninţată. „Dacă miniştrii au procedat aşa, este mai greu pentru Theresa May să-şi menţină poziţia”, spune Jordan Rochester, strateg la Nomura.

Lira sterlină a pierdut 1,8%, ajungând la 1,2751 dolari, a doua cea mai mare scădere din acest an, şi a scăzut cu 1,5% faţă de euro.

Autorităţile britanice de reglementare financiară au solicitat comentarii din partea marilor bănci, din cauza scăderilor drastice ale lirei, spun surse citate de Reuters.

În urma anunţului Theresei May au demisionat Dominic Raab, ministrul britanic pentru Brexit, Esther McVey, ministrul pentru Muncă şi Pensii, Suella Braverman, subsecretar de Stat în cadrul Departamentului pentru Brexit, Shailesh Vara, ministru de stat pentru Irlanda de Nord şi Ranil Jayawardena, secretar parlamentar privat în cadrul Ministerului Justiţiei.

Theresa May a prezentat parlamentarilor de la Londra detalii ale acordului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, înţelegere contestată de numeroşi parlamentari şi care deja a provocat demisia câtorva miniştri.

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/lira-sterlina-s-a-prabusit-dupa-seria-de-demisii-din-guvernul-condus-de-theresa-may-17656242

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL