Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, în insolvență, vinde hotelul Susai din Predeal

Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, în insolvență, vinde hotelul Susai din Predeal

Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, companie în insolvență, a vândut hotelul Susai din Predeal, după alte active cedate în ultimii ani, către dezvoltatorul imobiliar israelian Hagag Development Europe, care intră astfel pe piața hotelieră din România. Hotelul este operat de firma Susai Mont, controlată, conform termene.ro, de Smart Financial Services (70%).

La rândul său, Smart Financial este deținută integral de Adrian Sârbu, conform datelor analizate de Profit.ro. Mediafax Group, care include și Ziarul Financiar (agenția de presă Mediafax fiind considerată o entitate separată), se află în insolvență din 2015, în principal din cauza datoriilor bugetare, invocate atunci de stat la circa 60 milioane lei.

Pe acest fond, în ultimii ani, Sârbu a mai vândut mărcile Gândul, Descoperă, CSID, Apropo TV și Go4IT, în urmă cu doi ani, mărcile Prosport și Promotor, în mai 2019, ca și marca The One, în același an.

Hagag are în vedere investiții de circa 60 de milioane de euro pentru renovarea și modernizarea proprietății, care va deservi, ca și în prezent, segmentul hotelier. Date analizate de Profit.ro relevă că Hagag s-a încris deja ca creditor, la începutul acestei luni, în cadrul acestei tranzacții, pentru îndeplinirea unor clauze, cu contract de ipotecă imobiliară, pentru o sumă garantată de 4,1 milioane euro.

Actualmente în fază de proiectare, viitorul proiect va purta numele de H Susai și va fi dezvoltat pe baza referințelor specifice conceptului internațional BIO & SPA hotel care presupune integrarea a cât mai multe elemente verzi, alimentarea complexului cu energie provenită din surse regenerabile, restaurante certificate organic, aprovizionate din surse bio etc.

Proprietarea va trece printr-un amplu proces de transformare și țintește un standard de minim 5 stele. Odată finalizat, H Susai va fi administrat de un operator internațional, selectat ulterior de dezvoltator.

„Hagag Development Europe este un jucător bine poziționat pe piața din București, în special pe segmentul rezidențial și în creștere pe cel de birouri, iar diversificarea ariilor pe care activăm rămâne una dintre direcțiile cheie de dezvoltare ale companiei. Această nouă achiziție reprezintă un pas important pentru consolidarea operațiunilor noastre în România, pavând calea către noi oportunități de business. În acest sens, urmărim să adaugăm în portofoliu noi active care să ne permită extinderea cu succes pe piața hotelieră locală”, spune Yitzhak Hagag, Cofondator și acționar al Hagag Development Europe.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL