Puţin peste 35.000 de autoturisme au fost produse în România, în luna ianuarie a acestui an, în scădere cu aproape 8,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), publicate luni.
„În luna ianuarie 2022 au fost produse, în România, 35.171 de autoturisme, în scădere cu 8,48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 15.816 de unităţi au fost produse la Uzina Dacia de la Mioveni, în timp ce 19.355 de unităţi au ieşit pe poarta fabricii Ford de la Craiova”, informează asociaţia de profil.
Conform sursei citate, anul trecut, în luna ianuarie, fuseseră produse în România 38.431 de autoturisme, mai puţine cu 10,71% comparativ cu ianuarie 2020, când producţia a fost de 43.043 de exemplare. La acel moment, 19.809 de unităţi au fost produse în Uzina Dacia de la Mioveni, iar 18.622 de unităţi la Uzina Ford din Craiova.
Pe de altă parte, datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) relevă faptul că, în prima lună din 2022, un număr de 2.765 de autoturisme noi Dacia au fost înmatriculate la nivel naţional, cu 202,5% mai multe în comparaţie cu cele 914 de autoturisme noi Dacia înregistrate în aceeaşi perioadă din 2021.
De asemenea, înmatriculările de autoturisme noi Renault au crescut la 625 de unităţi (+161,5%), de la cele 239 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021, în timp ce marca Hyundai a consemnat un salt de 47,7%, până la 976 de unităţi.
Pe locul 4 s-a clasat Toyota, cu 570 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2022, urmată de Ford – cu 535 de autoturisme noi înmatriculate, ambele mărci înregistrând scăderi de 19,8%, respectiv 29,9%, faţă de ianuarie 2021.
Per total, în intervalul de analiză, 9.337 de autoturisme noi au fost înmatriculate la început acestui an, în creştere cu 55,5% faţă de numărul de 6.004 unităţi consemnate în ianuarie 2021.
Numărul total al autovehiculelor noi (autoturisme, vehicule comerciale de marfă şi persoane şi speciale) înmatriculate în ianuarie 2022 a fost de 10.899, cu 42,9% mai multe decât în aceeaşi lună din 2021.
În acelaşi timp, înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut, în ianuarie, la 24.342 de unităţi (-24,8%) comparativ cu cele 32.366 de unităţi înmatriculate în prima lună a anului trecut.
În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), 1.562 de unităţi au fost înmatriculate în ianuarie 2022, în scădere cu 3,6% faţă de ianuarie 2021.
Referitor la motocicluri (motociclete, scutere, ATV), în luna ianuarie 2022 s-au înmatriculat 329 de unităţi, în creştere cu 36% faţă de cele 242 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021, arată statistica DRPCIV.