„Ursii” au coborat pana in mijlocul Brasovului, chiar in hotelul Aro Palace. Este vorba despre juratii de la evenimentul organizat de Asociatia ProAfaceri Romania sub denumirea „Arena Ursilor by ProAfaceri”.
„Evenimentul a fost un eveniment public de pre-accelerare afaceri si a avut un puternic scop educational, dorind sa valideze idei de afaceri sau start-up-uri early stage (aflate la inceput de activitate)” a declarat pt ekronomica.ro presedintele Asociatiei ProAfaceri, Sorin Peligrad. Cele 5 echipe care au venit în fața juratilor si a publicului brasovean au prezentat proiectele de afaceri din domeniul antreprenoriatului social (tema acestei editii).
In cadrul evenimentului, toti cei care s-au inscris in vederea sustinerii ideilor de afaceri au avut la dispozitie acelasi interval de timp. Dar și aceleasi resurse: prezentare video si prezentare orala și machete (daca a fost cazul).
Apoi, „urșii” au pus intrebari in vederea clarificarii proiectelor de afaceri. S-au abordat aspecte legate de echipa de implementare, modul de implementare, aspecte administrative, juridice si, mai ales, financiare. Intrebarile au fost extrem de tintite si destul de incomode uneori. Dar „urșii” au oferit si sfaturi extrem de pertinente cu privire la aspectele sustinte.
Cei 4 „urși” din Comunitatea ProAfaceri
- Sorin Bâscă – expert in consultanta fiscala si antreprenor in contabilitate
- Nichiforov Sergiu – responsabil unitate BCR Brasov, agentia Onix
- Alexandru Tănase – director general Comprest SA
- Laura Birca – Directia de Asistenta Sociala Brasov
Pe langa jurizarea propriu-zisa, Mihai Homorozeanu, membru ProAfaceri si antreprenor a prezentat tips&tricks din zona de antreprenoriat. Aspectul educational a fost extrem de important in acest eveniment.
In final, premiile de 1800 euro oferite de catre Asociatia ProAfaceri au fost oferite proiectelor de afaceri castigatoare:
Locul 1 – Muzeu senzorial (Asociația Bastonul Alb. A propus un muzeu în întuneric, care sa ofere vizitatorilor experiența de a efectuat diferite activități zilnice fără utilizarea văzului. După modelul unor muzee din Budapesta și Viena) – 800 euro.
Locul 2 – Senior Connection Point (Servicii de alfabetizare vârstnici. Scopul este de a-i ajuta să acceseze diferite portaluri, pentru programari medicale, plăți etc.) 0600 euro
Locul 3 – Servicii integrate de îngrijiri la domiciliu. (Servicii de îngrijire și sustinerea persoanelor bolnave sau cu diferite adicții) – 400 euro.
Toti participantii au primit diplome de participare si au fost felicitati de audiență pentru implicarea lor. Dar și pentr ucurajul de a veni in fata „urșilor” și in fata audientei de peste 70 persoane.
Este important de spus ca au existat si propuneri concrete din partea antreprenorilor de a fi investitori in afacerile prezentate. Chiar pe durata evenimentului. (Indiferent daca au castigat sau nu). De asemenea, o parte a audientei si-a manifestat interesul de cumpara bunurile si serviciile echipelor care au participat la Arena.
Evenimentul a fost organizat de catre Asociatia ProAfaceri în parteneriat cu Dedication Lab – Laboratorul de Inovare Sociala avand ca tema economia sociala. Pe viitor, Asociatia ProAfaceri isi propune sa organizeze alte editii tematice ale Arenei Ursilor (mediu, IT, HORECA, medical, etc).