Guvernul va decide după 20 decembrie dacă va mai acorda subvenţia la carburanţi, urmând ca până atunci să fie făcută o analiză la anticipaţia de preţ pe piaţa combustibililor.
Ministurl Finanțelor, Adrian Câciu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, dacă Guvernul va mai acorda subvenţia la carburanţi.
„Această decizie probabil o să luăm după data de 20 decembrie. O să luăm astfel încât să putem să facem dacă este o prelungire sau nu”, a afirmat ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă se impune o prelungire a acestei subvenţii, Adrian Câciu a răspuns: „Am cerut date de analiză cu privire la anticipaţia de preţ pe piaţa combustibililor. De ce? Pentru că acum vedeţi că preţul este în scădere deşi a intervenit embargoul asupra petrolului rusesc. Vreau să văd cum se manifestă acest preţ din perspectiva tuturor pieţelor care au futures pe petrol, dar şi pe ceea ce înseamnă produsele finale: benzină şi motorină pentru a nu avea un efect toxic în piaţă.
De ce zic efect toxic? Adică să nu crească costurile pentru companii. Dacă mie mi se menţine preţul aşa cum este, este o abordare. Dacă în schimb există semnale că undeva spre ianuarie, spre final, atunci vom avea în analiza asta, vom lua o decizie. Dar nu pot să vă spun în momentul ăsta pentru că e bine să avem toate datele pe masă. Scopul este ca deducerea fiscală să ajungă la cei care vând combustibil. Scopul este ca dumneavoastră şi cu mine şi cu orice cetăţean şi orice companie din România să poată să aibă un cost la pompă pe care să îl poată suporta”.