Băncile mari au raportat pentru 2022 profituri în creştere faţă de 2021, în condiţiile majorării creditării şi a veniturilor, evoluţia câştigurilor fiind influenţată şi de ascensiunea dobânzilor odată cu avansul inflaţiei la niveluri record.
Marjele de profit indicative ale băncilor mari, calculate pe baza profiturilor nete şi a veniturilor din 2022, oscilează între 4% şi 41%, cele mai mari fiind la băncile mari din top 5, scrie Ziarul Financiar.
Dobânzile încasate de bănci la credite sunt principala sursă de câştig, iar în a doua jumătate a anului 2022 dobânzile la lei au sprintat puternic, după ce inflaţia a explodat, depăşind 16%. Profiturile băncilor au crescut anul trecut în pofida contextului economic incert, marcat de creşterea inflaţiei şi a crizei energetice, şi al tensiunilor geopolitice accentuate de războiul din Ucraina.
Cele mai mari trei bănci în topul după active – Banca Transilvania, BCR şi BRD – au fost pe podium şi în clasamentul celor mai profitabile bănci în 2022.
Lider în topul celor mai profitabile bănci mari din 2022 este Banca Transilvania
Profiturile nete cumulate ale celor mai mari trei bănci din România – Banca Transilvania, BCR şi BRD – au ajuns la 5.3 mld. lei în 2022, peste nivelurile din 2021, reprezentând mai mult de jumătate din câştigul întregului sistem bancar, respectiv 52%.
Lider în topul celor mai profitabile bănci mari din 2022 este Banca Transilvania, care conduce şi topul băncilor de pe piaţa locală după active, cu un câştig net de 2,18 mld. lei, în creştere cu 22% faţă de 2021. Banca a reuşit să obţină în 2022 venituri operaţionale de 5,36 mld. lei, cu 23% peste 2021.
Pe locul 2 în topul băncilor profitabile a fost BCR, a doua cea mai mare bancă de pe piaţa locală, cu un profit net de 1,83 mld. lei în 2022 la nivel individual. Venitul operaţional al BCR a crescut cu 21,7% până la 4,61 mld. lei în 2022.
Podiumul topului băncilor mari profitabile este completat de BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, care a reuşit să obţină în 2022 un profit net de 1,29 mld. lei, în creştere cu 0,5% faţă de 2021. Venitul net bancar al BRD a avansat anul trecut cu 12,2%, până la 3,29 mld. lei.