VIDEO Ce ar trebui să știe un întreprinzător începător? Ne răspunde expertul CECAR Sorin Bâscă

VIDEO Ce ar trebui să știe un întreprinzător începător? Ne răspunde expertul CECAR Sorin Bâscă

Foarte mulți români își doresc să aibă propria afacere Mai ales tinerii care termină acum o școală, o facultate. Își doresc să fie propriul stăpân. Dar, ce ar trebui să știe un întreprinzător începător? Pentru că există riscul de a prăbuși foarte rapid un business.

La această întrebare ne-a răspuns Sorin Bâscă, expert contabil și membru CECAR, în emisiunea „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”, difuzată pe eKRONomica.ro.

„Într-adevăr, avem un curent în ultima perioadă, al startup-urilor. Foarte multe persoane care au lucrat sau care au fost angajate doresc să-și pornească o afacere. Și e foarte bine că avem și persoane care încurajează mediul antreprenorial. Însă, din punctul meu de vedere și al practicii, pentru că, până la urmă, teoria ca teoria, dar practica ne omoră, vedem că nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, în sensul în care foarte multe persoane eșuează după ce își pornesc o companie.

Mă uitam anul trecut pe un studiu făcut de o revistă de specialitate care spunea că 90% din start-up-uri dau faliment în primele 12 luni de activitate, ceea ce e foarte grav. Dacă stau să mă uit pe situațiile pe care le avem chiar și noi la firmă, am implementat și am ajutat antreprenorii în a implementa Startup Nation și vedem că nu prea îi mai avem de clienți. Adică s-a terminat perioada de implementare, oamenii au terminat, au ieșit din perioada de monitorizare, ulterioară perioadei de implementare, după care au cam închis cortina foarte mulți dintre ei”.

E o șmecherie? Sunt câțiva oameni care gândesc că asta ca o afacere luăm rapid niște bani de la stat și apoi atragem cortina?

„Nu cred că în cele mai multe cazuri este vorba despre o șmecherie, cu toate că am avut și cunoaștem genul acesta de șmecherii. Aveam un antreprenor la Sibiu care avea 5 puncte de lucru. Pe fiecare dintre acestea 5 au luat cât un Startup Nation. Ulterior a dat și faliment respectiva afacere și cred că a fost din cauza că nu era o afacere sănătoasă. Dar, de cele mai multe ori, lucrurile pe care le vedem și lucrurile care se întâmplă, și ceea ce vedem la antreprenori începători, este o slabă bugetare a cheltuielilor inițiale. Adică, oamenii în momentul când vor să se apuce de o afacere, se gândesc: «Dom’le, trebuie să cheltui asta, asta și asta. Și voi avea venituri începând din luna X».

Aici avem o problemă, pentru că oamenii, de foarte multe ori, antreprenori începători, nu bugetează bine cheltuielile necesare deschiderii unui business. Am avut chiar o experiență neplăcută cu un antreprenor de Startup Nation. Bine, nu fac publicitate negativă programului, ca să specific treaba asta. Programul a fost unul pozitiv. Dar, din păcate, cred că aceste cursuri de antreprenoriat ar fi trebuit introduse obligatorii chiar de la prima ediție a programului, ultima, cea din 2022, dacă nu mă înșel, chiar a avut ca obligatoriu un curs de antreprenoriat.

Așadar, spuneam că discutam cu un antreprenor începător care, în momentul când a trebuit să angajeze personal, pentru că așa scrisese în proiect, că din luna cutare trebuie să angajezi un număr de persoane, a primit de la mine statul de salarii. Eu, fiind contabil, i-am trimis prin e-mail ce are de plată către respectivii salariați și ce are de plată către bugetul de stat, bineînțeles, reprezentând taxe și impozite pe salarii.

În momentul ăla am primit un telefon foarte supărat de la antreprenorul respectiv, care mi-a spus cum adică el trebuie să plătească impozite, că el n-a facturat nimic. Păi zic, da, dar din momentul în care ai salariați, trebuie să le plătești taxe și impozite, ești răspunzător de toate popririle bancare pe care le au acești salariați. Pentru că și dumneavoastră sunteți antreprenor și aveți o firmă, în momentul în care aveți salariați, încep să vă vină de la tot felul de bani și instituții de credit de pe unde acești salariați s-au împrumutat.

Angajatorul e responsabil de angajat pe drumul de acasă la serviciu

Mai mult de atât, un lucru de care antreprenorii nu țin cont este acela că, din momentul în care salariatul a plecat de acasă și s-a urcat în mașină, până la muncă și înapoi de la muncă acasă, patronul, administratorul firmei, este răspunzător de acest salariat

Pentru că este considerată și este asimilată, deplasarea dintre locul de muncă și domiciliu, este asimilată timpului de lucru. Și atunci noi trebuie să-i facem instructajul, să-l pregătim să nu treacă pe roșu, să nu depășească viteza legală, pentru că altfel suntem buni de plată. Da, practic este un accident de muncă. Este considerat un accident de muncă.

Am avut o astfel de situație în experiența profesională, în care o persoană, în stația de autobuz, așteptând autobuzul să meargă spre muncă, unei persoane i s-a făcut rău. A căzut, a fost lovită de acest autobuz și, bineînțeles, a fost sesizat ITM-ul de către Poliție. ITM-ul a venit și a făcut o constatare la fața locului considerând acest aspect ca fiind un accident de muncă”, a precizat Sorin Bâscă.

Întreaga emisiune o puteți viziona mai jos:

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL