Orange vrea să se extindă: Investește mai mult în rețele decât în fuziuni

Orange vrea să se extindă: Investește mai mult în rețele decât în fuziuni

Directorul general al Orange, Stephane Richard, a descurajat speculaţiile privind tranzacţiile din sectorul european al telecomunicaţiilor, afirmând că operatorii se concentrează mai mult pe investiţii în reţele decât pe fuziuni, transmite Bloomberg.

”Majoritatea consolidărilor s-a finalizat. Au fost în Europa câteva tranzacţii pe segmentul de telefonie mobilă şi fixă şi nu mă aştept la o nouă rundă de consolidări”, a declarat Richard, într-un interviu acordat Bloomberg TV, la Forumul economic mondial de la Davos.

De asemenea, şeful Orange a afirmat că Franţa este în favoarea deschiderii barierelor în Europa: ”Trebuie să investim în reţele pentru a ne diferenţia şi a ne majora cota de piaţă”.

Săptămâna aceasta, cotidianul Le Monde a publicat un articol conform căruia anul trecut Orange şi Deutsche Telekom au purtat discuţii în vederea unei fuziuni.

O sursă din apropierea acestui dosar a confirmat pentru Le Monde că în perioada iunie – septembrie 2017 au avut loc discuţii confidenţiale între cele două companii care au examinat o fuziune între egali. Sursa a adăugat că discuţiile au rămas într-o fază exploratorie, fără ca o bancă să fie mandatată, în principal din cauza diferenţei de valoare între cele două companii: aproape 40 miliarde de euro în cazul Orange faţă de aproape 70 miliarde de euro pentru Deutsche Telekom.

Speculaţiile cu privire la o eventuală fuziune a operatorilor francez şi german apar în mod regulat pe fondul consolidării sectorului european al telecomunicaţiilor.

”Acum ne concentrăm mai mult pe investiţii, pregătim 5G, investim în fibră optică, poate şi în noi domenii, pentru a fi în fruntea companiilor de telecomunicaţii. Nu mă aştept la noi consolidări”, a declarat Richard.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL