SC ARA SRL Râşnov este o societate comercială cu capital integral privat şi a fost înfiinţată în anul 1990. La această oră are 50 de angajaţi, cu care a realizat, în premieră pentru companie, o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro anul trecut.
Firma este specializată în domeniul prelucrărilor mecanice: debitări, strunjiri, frezări, rectificări, broşări, danturări, mortezări, găuriri, filetări, putându-se adapta cerinţelor pieţei interne sau externe.
„Ne-am mutat într-o hala nouă, pe care am recondiţionat-o. Este o fosta fabrică de pâine, lăsată în paragină, la fel ca restul de 1.200 de fabrici distruse din România. Pentru acest an ne propunem şi avem perspective să realizăm o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro”, ne spune managerul companiei, Cătălin Nan.
Compania are specialişti cu experienţă îndelungată în domeniul proiectării şi executării pieselor de revoluţie, pieselor prismatice şi pieselor cu formă complexă, Specializaţi la uzinele din judeţul Braşov, care practic pot realiza orice piesă prin prelucrări mecanice.
La Râşnov se fabrică axe drepte şi profilate cu diametre de 3 – 500 mm şi lungimi până la 1500 mm, bucşi drepte şi profilate cu diametre de 0,5 – 350 mm şi lungimi până la 500 mm sau prisme drepte şi profilate cu lungimi cuprinse între 10 – 800 mm, lăţimi cuprinse între 10 – 800 mm şi înălţimi cuprinse între 10 – 800 mm. De asemenea, sunt produse roţi dinţate cu dantura dreaptă sau înclinată, exterioare până la modul 8 şi diametrul 250 mm, iar interioare până la modul 4 şi diametrul 250 mm.
Nu în ultimul rând, ARA SRL produce piese forjate liber şi în semimatriţe cu dimensiuni de 100 x 100 x 500 mm cu greutăţi de până la 40 kg, dar şi matriţe de ştanţat şi îndoit pentru diverse table, obiecte de artizanat din metal şi lemn, produse, echipamente şi accesorii pentru luptă în spectacole de teatru şi film, diverse construcţii metalice: batiuri, carcase, rafturi, grinzi cu zăbrele, mobilier metalic, piese sudate în mediu protector în sistem MIG-MAG şi WIG.
„Pentru a face față tuturor provocărilor și a performa în domeniul proiectării și executării pieselor cu formă diversă, de la simple la complexe, suntem dedicați proiectelor de dezvoltare și cercetare. Astfel, putem rezolva orice problemă legată de prelucrările mecanice pe care o pot avea clienții noștri, atât de pe plan național cât și internațional. Aparatura de ultimă generație pe care o avem în dotare și echipa de profesioniști dedicați sunt atuurile noastre principale pentru dezvoltarea de soluții eficiente, la cererea clienților noștri”, precizează Cătălin Nan.
Printre clienţii de top ai ARA SRL se numără Renault, Airbus, Eurocopter, Autoliv sau Ina Schaeffler.