
Ministerul Mediului are în plan crearea programului integrat „Rabla” destinat colectării electrocasnicelor de la consumatori, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Graţiela Gavrilescu.
„În urmă cu o săptămână şi jumătate a avut loc la Ministerul Mediului întâlnirea cu unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din România, care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Dâmboviţa – şi bănuiţi cine este – şi cu care am purtat discuţii despre cum trebuie să începem să repornim motoarele pentru marea debarasare şi chiar să creăm un Program ‘Rabla’ pentru electrocasnice. Românul doreşte să scape de acestea de acasă, dar nu ştie, la ora actuală, unde să se ducă şi îi este greu să meargă la colţul străzii. Se simte nevoia unui program integrat, la care să participe importatorii, dealerii producătorilor etc. Plus că noi trebuie să ne aliniem la tot ce înseamnă aparatură care să nu polueze”, a spus Gavrilescu, într-o conferinţă de presă.
Ministerul Mediului a sprijinit, în ultimii ani, începând din 2008, o serie de campanii de colectare şi gestionare a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEE), derulate de asociaţiile colective de profil.
În prezent, rata de colectare separată şi valorificare a deşeurilor municipale este de circa 5%, pe lângă pierderi de aproximativ un miliard de euro pe an pentru lipsa capacităţii de transformare a deşeurilor în materie primă, ca parte a circuitului economic al deşeurilor, conform datelor GreenTech.