Tot mai mulți brașoveni apelează la rezolvarea amiabilă a neînţelegerilor cu banca

Tot mai mulți brașoveni apelează la rezolvarea amiabilă a neînţelegerilor cu banca

Numărul românilor care și-au rezolvat litigiile pe care le aveau cu instituțiile financiar-bancare prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) a crescut de peste 12 ori în primele șase luni ale anului, la 188, ceea ce indică un interes tot mai mare al consumatorilor față de CSALB.

De altfel, nivelul de conștientizare a serviciilor CSALB, mai ales în rândul consumatorilor din țară, a înregistrat o creștere constantă în ultimele luni, susținut și de Caravanele CSALB – organizate în principalele orașe din țară.

Astfel, dacă anul trecut ponderea cererilor venite din București-Ilfov depășea 52 de procente, anul acesta a scăzut la 34%, ca urmare a creșterilor înregistrate în celelalte județe, ȋn special în județe precum Prahova, Iași, Brașov și Constanța.

Din Brașov, în primul semestru din 2018 s-au înregistrat 17 cereri de soluționare a litigiilor.

„Încă de la finele anului trecut am văzut un interes tot mai mare al românilor de a-și rezolva litigiile pe care le au cu băncile și IFN-urile pe cale amiabilă, prin intermediul CSALB. Tendința de creștere s-a menținut și anul acesta, situație care ne așteptăm să continue și în a doua parte a anului, atât în București, cât și în țară. Cred că CSALB are un rol important în detensionarea relațiilor dintre consumatori și bănci sau IFN-uri, iar acest lucru se vede din evoluția numărului de dosare”, a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.

În primele șase luni ale anului, CSALB a primit 544 de cereri conforme de conciliere, de 3,5 ori mai mult față de perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 279 au fost constituite în dosare, de 7 ori mai mult față de 2017.

Modalitatea preferată de transmitere a cererilor conforme a fost, în primele șase luni e-mailul (82,5% dintre cereri). Restul de cereri au venit prin poșta (8,82%) sau direct la sediul CSALB (8,6%).

Cele mai multe cereri au fost din Bucureşti-Ilfov, 190, urmat de Prahova, 27 cereri, Iaşi cu 23 cereri și Constanța cu 17 cereri.

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înființată în baza Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, ce transpune la nivel național Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL