Startup-urile și IMM-urile românești active în sfera tehnologiei dedicate domeniului juridic se pot înscrie într-un accelerator de afaceri organizat de de șapte firme de avocatură din Austria. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 27 ianuarie 2019. Ce criterii trebuie să îndeplinească firmele.
Programul se adresează companiilor care dezvoltă soluții digitale pentru domeniul juridic bazate pe tehnologii de tipul machine learning, inteligență artificială, platforme, tehnologii semantics sau blockchain, și care lucrează la soluții pentru domeniul juridic referitoare la managementul relației cu clienții, managementul juridic, tranzacții, business development sau analiza datelor, explică organizatorii acceleratorului Legal Tech Hub Vienna (LTHV).
Programul a fost lansat în luna octombrie a anului trecut de către firmele de avocatură: Dorda, Eisenberger Herzog, Herbst Kinsky, PHH Attorneys at Law, Schoenherr, SCWP Schindhelm și Wolf Theiss. „Obiectivele LTHV sunt: creșterea eficienței interne, digitalizarea proceselor existente, analizarea și automatizarea noilor operațiuni, precum și dezvoltarea de servicii digitale și noi modele de afaceri”, au mai anunţat reprezentanţii programului.
”Având în vedere faptul că lucrez într-o firmă de avocatură regională, mă bucur că start-up-uri și IMM-uri din toată Europa active în sfera tehnologiei dedicate domeniului juridic pot aplica în cadrul acestui program. Aștept cu interes să aflu mai multe despre ideile inovative care ne vor fi prezentate”, spune Gudrun Stangl, Partener & COO în cadrul Schoenherr și membru al consiliului de administrație al LTHV.
Sursa: startupcafe.ro