O companie din Brașov te poate ajuta să dezvolți o afacere în IoT

IoT (Internetul Lucrurilor, Internet of Things). Toate obiectele din jurul nostru pot fi conectate la sisteme informatice, schimbând informații pentru a ne oferi o viață mai bună.

Trăim deja în zorii erei Internet of Things. Un număr foarte mare de obiecte sunt deja conectate, estimările preconizând o creștere exponențială în următorii ani. Mai exact, de la 1 miliard de dispozitive astăzi, la 10 miliarde de dispozitive conectate până în 2020. Revoluția IoT va permite oricărui obiect din jurul nostru să comunice prin Internet cu un server care analizează, interpretează și procesează informațiile primite pentru a le coordona / controla comportamentul, cu scopul de a crește confortul utilizatorilor și eficiența economică.

Procesul de funcționare al tehnologiilor IoT cuprinde 4 elemente de bază, interdependente:

Senzorii pot detecta aspecte ale lumii reale precum: temperatura, lumina, prezența sau absența unor persoane sau obiecte; Comunicația se poate realiza prin WiFi, 3G sau prin noile tehnologii LPWA (LoRaWAN, Sigfox etc.); Sistemele informatice colectează şi interpretează aceste informații (big data processing, machine learning). Actuatorii preiau comenzi din sistemele informatice și controlează dispozitive din jurul nostru.

Iluminatul public se aprinde și se stinge automat, scade intensitatea luminoasă când nu este nimeni prin preajmă și se aprinde imediat la intensitate maximă atunci când este nevoie.

Iluminatul public inteligent este un exemplu de utilizare pentru IoT. Conectând fiecare stâlp de iluminat într-o rețea de comunicații, aceștia pot transmite regulat informații legate de starea tehnică / starea rețelei. Mai mult, lumina poate fi aprinsă sau stinsă complet automat, adaptându-se la stimuli exteriori (ceas astrologic, senzori de lumină, senzori de mișcare). În acest fel, un sistem de iluminat public costisitor și greu de întreținut se transformă aproape peste noapte într-un serviciu public economic, orientat către nevoile comunității.

Spre exemplu, la miezul nopții, când traficul este mai puțin aglomerat, intensitatea luminoasă poate să scadă cu 50% în mod automat, economisind energie. Atunci când senzorii de mișcare detectează mașini sau pietoni, sistemul poate comanda automat aprinderea la intensitate maximă, pentru a îmbunătăți siguranța traficului. Consumul de energie electrică scade, iar economiile se pot transfera în proiecte pentru beneficiul comunității. Raportarea fiecărei defecțiuni a sistemului direct către echipele de întreținere, cu o serie de informații privind tipul defecțiunii și localizarea ei, salvează de asemenea timp și bani

Reglarea intensității luminoase este doar un exemplu. Aplicații similare pot fi concepute în orice alte domenii, precum: gestionarea temperaturii și iluminării din clădiri, controlul electrocasnicelor, monitorizarea semnelor vitale ale pacienților, monitorizarea și optimizarea consumului de energie electrică, optimizarea proceselor în agricultură și zootehnie sau chiar în procesele industriale și logistice. Limita este dată doar de imaginația noastră.

Flashnet IoT Platform asigură accesul oricărei aplicații la multiple infrastructuri de comunicație specifice: LoRaWAN, SigFox, NB-IoT sau GSM.

Comunicația este o parte critică a oricărei aplicații IoT. Ea poate asigura viabilitatea și buna funcționare a sistemului, poate scădea costurile de utilizare, poate determina dimensiunea pieței căreia i se adresează. Alegerea variantei de comunicație influențează succesul unei implementări: puteți alege PLC în zone urbane aglomerate sau unde sunt rețele de alimentare liniare, LoRaWAN dacă e nevoie de consum redus de energie și acoperire mare, NB-IoT dacă vreți calitate specifică operatorilor GSM și așa mai departe. Dar cum ar fi să aveți acces la toate, în funcție de nevoi?

Integrând pe o singură platformă toate tehnologiile de comunicație disponibile economisiți timp, energie și vă puteți concentra pe idee, business și interfața pentru utilizatori, nu pe tehnici complexe și probleme de integrare a comunicării la nivel mondial.

Cum funcționează de fapt?

Platforma asigură interoperabilitate între dispozitivul hardware și interfața pentru utilizator, fiind compatibilă cu toate tehnologiile de comunicații IoT disponibile. Datele preluate de la dispozitivele conectate prin senzori sunt transmise către platformă (indiferent de infrastructura de comunicație), iar mai apoi sunt preluate de către aplicația software pentru a fi interpretate și prelucrate.

Ce înseamnă acest lucru pentru antreprenorii IoT? Produsul lor va fi compatibil imediat cu multiple rețele de comunicare IoT, la nivel mondial. Eliminarea barierelor tehnologice le elimină implicit și pe cele geografice, orice start-up putând să acceseze clienți oriunde în lume și scurtând în același timp semnificativ timpul și costurile înregistrate de la idee până la lansarea oficială a produsului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL