Previziuni. La cât va ajunge cursul leu-euro în anul 2023

Previziuni. La cât va ajunge cursul leu-euro în anul 2023

Leul ar putea reveni, anul viitor, pe tendinţa de depreciere uşoară faţă de euro, după un 2022 în care Banca Naţională a utilizat cursul de schimb drept ancoră anti-inflaţionistă, consideră analiştii. Astfel, un euro ar ajunge, la finalul lui 2023, la puţin peste 5 lei.

În anii anteriori, leul a înregistrat o tendinţă de depreciere faţă de moneda unică europeană într-un ritm apropiat de diferenţa dintre nivelul inflaţiei de la noi şi cel din zona euro, explică analistul financiar Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România.

În 2022, o dată cu creşterile semnificative ale preţurilor de consum, determinate în principal de scumpirile din energie, BNR a folosit cursul de schimb ca ancoră anti-inflaţionistă, acesta înregistrând chiar o uşoară apreciere, spune analistul, care adaugă că în 2023 va reveni, cel mai probabil, pe traiectoria de depreciere uşoară. Influenţele negative vor veni în principal din direcţia deficitelor foarte mari, mai ales a celui de cont curent, precizează Adrian Codirlaşu.

Adrian Codirlaşu: „Avem cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană şi, de asemenea, cel mai mare deficit de cont curent dintre ţările cu rating investment grade. Este principalul risc pentru economia românească. S-ar putea anul acesta să vedem chiar peste 10% din PIB deficit de cont curent”.

Adrian Codirlaşu mai precizează că în conformitate cu sondajul periodic realizat printre membrii CF România, un euro ar putea ajunge spre finalul anului 20023 la 5 lei şi 5 bani – 5 lei şi 7 bani, transmite Rador.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL