Societatea Naţională Nuclearelectrica SA şi Compania Naţională a Uraniului, în insolvenţă, au finalizat miercuri tranzacţia referitoare la o parte a activelor aferente fluxului tehnologic al liniei de procesare a concentratului de uraniu, de la Uzina R a Sucursalei Feldioara a CNU, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
Procesul a fost demarat în luna martie 2021, după un amplu proces de due-dilligence al ambelor companii şi a fost finalizat în cursul zilei de miercuri, prin încheierea autentică a contractului de vânzare-cumpărare. În urma contractului, Societatea Naţională Nuclearelectrica SA primeşte dreptul de proprietate asupra clădirilor, bunurilor imobile şi mobile aferente fluxului Uzinei R a Sucursalei Feldioara, securizând circuitul nuclear integrat din România, în cadrul unui singur operator economic, după ce în luna august 2021, CNU a transferat către SNN licenţa de exploatare de la Tulgheş-Grinţieş.
Predarea-primirea bunurilor a fost făcută în data de 27 decembrie 2022, iar preţul achitat de cumpărător pentru active a fost de 29.136.141 lei.
„Un obiectiv major pentru securitatea energetică a României a fost atins prin finalizarea acestui transfer de active. Dacă până acum circuitul nuclear integrat era definit la nivel de principii, prin lege, el devine astăzi realitate concretă. Societatea Naţională Nuclearelectrica va putea să efectueze toate operaţiunile necesare acestui circuit integrat: minerit de uraniu, prin licenţa de la Tulgheş-Grinţieş, procesarea concentratelor tehnice, prin fabrica de la Feldioara, realizarea combustibilului nuclear, prin Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti, şi exploatarea acestui combustibil, prin Centrala de la Cernavodă.
Totodată, asistăm şi la prima tranzacţie de tip M&A din sectorul energetic între companii la care statul este acţionar majoritar sau unic, ceea ce atestă nivelul de profesionalism atât al SNN, cât şi al CNU, în insolvenţă. Mă bucur că anul 2022, un an atât de important din vederea securităţii energetice pentru ţara noastră, se încheie cu o reuşită majoră pentru domeniul nuclear, care este vital atât pentru decarbonificarea României, cât şi pentru siguranţa ţării noastre. Vreau să felicit societatea Nuclearelectrica pentru efortul susţinut şi pentru reuşitele semnificative pe care le-a avut în acest în ceea ce priveşte dezvoltarea companiei şi vreau să mulţumesc ambelor companii, SNN şi CNU pentru modul în care au înţeles să trateze cu seriozitate şi responsabilitate această tranzacţie„, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Directorul General al Societăţii Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a subliniat importanţa strategică a achiziţiei şi demersurile pentru reenergizarea României, depuse de către SNN.
„Decizia strategică de a achiziţiona o parte din activele Feldioara necesare procesării materiei prime a avut în vedere asigurarea integrată a capabilităţilor de producţie la nivelul Nuclearelectrica şi, în egală măsură, asigurarea producţiei de fascicule de combustibil şi operarea în condiţii optime a FCN Piteşti şi CNE Cernavodă, în contextul extinderii capacităţii centralei nucleare şi menţinerii ciclului combustibilului nuclear la nivel naţional. Suntem mândri să contribuim cu proiectele strategice ale Nuclearelectrica la reenergizarea României!
Anul acesta am făcut mulţi paşi importanţi în dezvoltarea programului nuclear civil românesc, atât în retehnologizarea Unităţii 1, proiectul Unităţilor 3 şi 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici, formarea unei noi generaţii de nuclearişti şi pregătirea companiei pentru dezvoltarea şi operarea proiectelor şi ne bucurăm să încununăm anul prin concretizarea proiectului prin care ţara noastră va continua să beneficieze de un ciclu de combustibil nuclear integrat. Mulţumesc Ministerului Energiei, CNU şi felicit echipa Nuclearelectrica pentru contribuţia la finalizarea cu succes a achiziţiei„, a spus Cosmin Ghiţă.