În România sunt doar 18 terminale POS la 1000 de locuitori, față de 33, cât e media europeană

În România sunt doar 18 terminale POS la 1000 de locuitori, față de 33, cât e media europeană

„Peste 332.000 de terminale sunt instalate în prezent la comercianți, potrivit BNR, creșterea rețelei fiind de peste 50% în ultimii trei ani. Totuși, aceasta înseamnă numai 18 terminale la mia de locuitori, față de o medie europeană de 33 de terminale, ceea ce arată nevoia de dezvoltare în continuare a acestui sector”, spune Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

„O prioritate pentru noi este în continuare extinderea acceptării plăților electronice la nivel național, un indicator foarte important pentru evoluția sectorului plăților. În România încă avem un decalaj semnificativ în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de plăți electronice între zona urbană, pe de o parte – în special la orașele mari, unde plata cu cardul este foarte utilizată – și zona rurală și orașele mici, pe de altă parte”, apreciază Country Manager Visa în România.

Pentru a crește gradul de acceptare a plății cu cardul în rândul micilor comercianți, Visa a lansat împreună cu partenerii săi, în premieră pe piața locală, o soluție mobilă inovatoare, numită Tap to Phone, care permite comercianților să accepte plăți contactless cu orice telefon sau tabletă cu tehnologie NFC.

În prezent, peste 10.000 de comercianți din România au implementat deja soluția

Aceasta poate fi folosită cu succes în comerțul electronic pentru plata la livrare, în piețele agroalimentare, în domeniul transportului (de către taximetriști), la evenimentele muzicale și sportive, precum și de micii vânzători stradali.

Printre tehnologiile majore așteptate să țină capul de afiș în 2023 sunt plățile în cloud, tehnologia Tap to Phone, transferul de bani în timp real între persoane și/sau companii, criptomonedele și transformarea dispozitivelor IoT în instrumente de plată. Ne așteptăm ca un rol important în plăți să fie jucat de dispozitivele conectate și autentificarea biometrică, iar utilizarea parolelor sau a codurilor activate prin SMS să devină cât de curând o chestiune din trecut”, spune Elena Ungureanu.

Pe piața locală, vedem în continuare o expansiune rapidă a plăților mobile, mai ales în contextul noilor tehnologii așteptate să faciliteze extinderea rețelei de acceptare, cum este Tap to Phone. 1 din 3 români deja plătește cu telefonul în magazine, așa cum a relevat studiul regional Visa privind plățile mobile. De asemenea, studiul arată că deja 66% dintre respondenții români ar fi dispuși să plătească prin apropierea telefonului lor de telefonul vânzătorului transformat în terminal de plată.

De cealaltă parte, și în rândul firmelor, plata cu cardul a devenit tot mai popular

Astfel, aproape două treimi (64%) dintre firmele mici și mijlocii din România au declarat că acceptă plata cu cardul datorită rapidității, siguranței și accesului imediat la bani, după cum reiese dintr-un sondaj derulat de Visa în parteneriat cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Totodată, jumătate (48%) dintre firmele care încă nu acceptă plata cu cardul au declarat că intenționează să implementeze soluții de acceptare a plăților electronice pentru a își dezvolta afacerea și pentru că există cerere din partea clienților în acest sens.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL