Unul dintre cele mai importante momente din istoria tehnologiei mobile a venit acum exact 50 de ani, la 3 aprilie 1973, când în SUA a fost efectuat primul apel de pe un telefon mobil din lume.
La 3 aprilie 1973, Martin Cooper, fostul vicepreședinte și director R&D al Motorola, a folosit Motorola DynaTAC 8000X pentru a efectua primul apel de pe un telefon mobil din lume, din Sixth Avenue în New York City.
Acest pas a fost un moment crucial pentru societate, deoarece comunicarea a devenit mai accesibilă, iar utilizatorii nu mai trebuiau să depindă de telefoanele fixe.
Aparatul folosit a fost un prototip DynaTAC (Dynamic Adaptive Total Area Coverage), la care Martin Cooper a lucrat împreună cu Rudy Krolopp, colegul său din cadrul Motorola, conform mobilephonemuseum.com, citat de Agerpres.
Dispozitivul cântărea aproape 2 kilograme și avea o lungime de 25 de cm
„Când am efectuat primul apel de pe telefonul mobil la data de 3 aprilie 1973, am știut că este doar începutul, că Motorola și industria telefoanelor mobile au început o revoluție în comunicarea personală”, a spus Martin Cooper. „De atunci, au fost o mulțime de inovații cheie, multe dintre ele create de Motorola. Primii cincizeci de ani au fost doar încălzirea. Vor fi multe alte inovații interesante care vor transforma lumea”.
Telefoanele DynaTAC au continuat să fie fabricate din 1984 până în 1994. Deşi au fost permanent îmbunătăţite, aceste modele au început să piardă din popularitate în favoarea telefoanelor celulare Motorola MicroTAC. Acestea erau cele mai mici şi mai uşoare telefoane celulare la momentul lansării lor, 25 aprilie 1989. Pe 3 ianuarie 1996, Motorola a lansat modelul StarTAC, considerat primul telefon mobil cu clapetă, strămoşul smartphone-urilor pliabile de azi. Modelele DynaTAC deveniseră, deja, depăşite.
Pentru a sărbători aniversarea de 50 de ani, Motorola a creat o ilustrație a celor mai iconice 50 de dispozitive realizate până în prezent, în colaborare cu ilustratorul argentinian Costhanzo.