CCI Brașov implementează proiectul ,,Afaceriști în Centru”

CCI Brașov implementează proiectul ,,Afaceriști în Centru”

Brașovenii care doresc să se lanseze în afaceri, au acum posibilitatea să acceseze și fonduri nerambursabile pentru proiectele lor.

Camera de Comerț și Industrie Brașov implementează până în 2021, proiectul regional „Afaceriști în Centru”, care va finanța proiectele selectate cu o sumă de până la 33.300 de euro.

În cadrul proiectului, derulat în parteneriat cu Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună, va fi organizat un curs de perfecționare, cu o durată de 60 de ore. Acesta se va finaliza cu o diplomă recunoscută și cu un plan de afaceri care va putea fi folosit pentru concursul final unde 54 de proiecte vor primi o finanțare de până la 33.300 de euro.

„ Cei care vor câștiga acest concurs vor fi consiliați să-și deschidă firmele  și vor fi monitorizați, astfel încât pe parcursul proiectului și șase luni după finalul acestuia să poată să ofere măcar două locuri de muncă pe care să le mențină și să obțină profit ” a declarat Daniela Giol,  reprezentant CCI Brașov.

Proiectul se adresează persoanelor de până la 64 de ani, care au reședința sau domiciliu în Regiunea 7 Centru. Sunt vizate persoanele cu diverse statute sociale, șomeri, studenți, pensionari, persoane active, care trebuie să frecventeze cursurile celor 14 seminarii de informare organizate și să primească asistența și consilierea specialiștilor CCI Brașov, în diferitele stadii de implementare a proiectului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL