Clever Taxi lansează serviciul de închiriere de trotinete electrice

Clever Taxi lansează serviciul de închiriere de trotinete electrice

Pentru că poluarea aerului la Brașov rămâne o problemă nerezolvată de către municipalitate, iar edilii tot au în vedere căutarea de soluții pentru a o rezolva, pe de o parte, și tot se montează prize pentru încărcarea mașinilor electrice, poate nu ar fi o idee proastă încurajarea brașovenilor de a folosi trotinetele electrice. E drept, ar mai trebui puse la punct și pistele pentru bicicliști, și nu numai.

Mytaxi, compania germană care deţine aplicaţia românească Clever Taxi şi subsidiară a Daimler Mobility Services GmbH, a anunţat va lansa trotinete electrice în sistem de sharing în Europa, potrivit Techcrunch. Serviciul va fi lansat până la finele anului într-un proiect pilot în Europa de Sud, urmând ca anul viitor să fie extins la nivel internaţional.

Compania spune că va folosi trotinete Segway ES4 Sharing.

„Piaţa de e-scootere este extrem de dinamică şi interesul utilizatorilor este în plină expansiune în multe oraşe internaţionale. Vedem un potențial de creştere semnificativ pentru mytaxi în acest domeniu și o completare perfectă a afacerii noastre existente în domeniul taxiurilor, deoarece trotinetele electrice sunt utilizate în cea mai mare parte pentru curse scurte de aproximativ un kilometru până la doi kilometri. Deși lungimea călătoriilor variază puternic între businessul de taxi și scutere, ne gândim la posibilele combinații ale ambelor zone”, a declarat directorul executiv al mytaxi, Eckart Diepenhorst.

Daimler a preluat inițial un pachet de 15% în Mytaxi, în anul 2012, adăugând compania în portofoliul său de afaceri care includea și Chauffeur Privé, Careem, Flinc, car2go și Hailo, care au fuzionat cu mytaxi în 2016.

Mytaxi a fost fondată în 2009 și spune că a transportat de atunci 10 milioane de pasageri prin intermediul a 100.000 de șoferi înregistrați. Înainte ca Daimler să achiziționeze restul pachetului de acțiuni la începutul anului 2014, mytaxi a strâns 13 milioane de dolari de la Deutsche Telekom Capital Partners, T-Venture, Deutsche Telekom Capital Partners, car2go și alții.

Şi competitorii companiei germane, Uber, Taxify şi Lyft au intrat pe piața trotinetelor electrice în sistem de închiriere. Taxify, prezent și în România, în București, Timișoara și Cluj, a anunțat că va lansa acest sistem la Paris.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

EDITORIAL