Invitatul emisiunii „Business & Living”, moderată de Eugen Târnovan (owner TV Online Iubim Brașovul), este sociologul Romulus Oprică.
Romulus este Doctor în Sociologie și are experienţă de peste 20 de ani în cercetarea de piaţă (cantitativă şi calitativă) şi consultanţă de marketing, având o bună cunoaştere a pieţei locale în domenii precum retail, farma, sau auto. Este specialist în rețele sociale și comportament de consum.
Este membru şi Past President al uneia dintre cele mai mari comunităţi de lideri locali şi de business din lume, organizaţia Rotary International şi membru al organizaţiei profesionale ESOMAR.
„În cei peste 15 ani de experiență am livrat mai mult de 200 de studii și cercetări, sute de ore de consultanță de business și politică și zeci de traininguri aplicate în market research.
Am crescut învățând de la oameni de bună calitate. Sunt un networker convins și cred cu tărie că doar alături de profesioniști poți avea succes.
Am intrat în lumea marketigului și a studiilor de piață pe jos, la propriu, la începutul anului 2005, în Brașov. Am înființat firma BrandBerry într-o perioadă când aproape nimeni nu înțelegea de ce ar avea nevoie de o analiză a pieței și o mai bună înțelegere a clientului.
Am pornit de la zero, făcând atât munca de operator de teren cât și pe cea de analist și interpret de date iar în 2009 am extins serviciile la nivel național. În 2012 deja acopeream toată țara cu o rețea de peste 350 de operatori de teren și aproape 50 de supervizori, generând rapoarte și analize pentru companii locale sau multinaționale”